"Eram hotarat sa ma ingrop intr-o taina, pe care pana la urma sa nu o mai inteleg nici eu". Fraza asta imi rasuna in minte ca un clopot, pe o vreme neprietenoasa, pe cand noroiul de afara se impletea armonios cu noroiul din mine. scoteam forme de fum, cu ochii aruncati in cartea lui Paler si cu gandul la oameni. motanul urmarea cu interes calatoria fumului canceros care pornea din gura si murea parca zidit in pereti precum Ana lui Manole. de fiecare data cand intalneam un fragment in care ma regaseam, ma izbea o tristete care imi strangea inima cu sfori, pana ce nu o mai simteam. si cand nici inima nu mai batea, in pauzele dintre fragmente, ma uitam in jur, apoi fugeam la oglinda sa ma privesc , iar oglinda imi arata pe altcineva: imi arata o fata tanara ori eu ma simteam batrana, parasita de "nepoti" , mototolita si aruncata undeva intr-un colt unde nimeni nu-si mai amintea cine sunt.







LOC PENTRU NUMEROASELE STARI DE GENUL ASTA