luni, 3 octombrie 2011

Fragment dintr-un jurnal de bord

M-am trezit dand ocol in jurul unei antene aflata pe un bloc de 4 etaje. Nu stiam de ce faceam asta, dar ma simteam minunat! Ma intrebam totusi cand o sa ametesc, insa senzatia a ramas doar la nivel de intrebare.Nu mi-era nici frig, nici cald. Cu un ochi vedeam brazii si teii balansandu-se in bataia vantului, iar cu celalalt priveam antena si in spatele antenei era... lumea.Ah, si norii se plimbau pe cer ca niste fotolii plutitoare. Ce-mi mai venea sa ma duc sa ma asez pe ei! Bine ca mi-am amintit ca norii se aseamana mult cu oamenii- uneori te gandesti ca ei te pot tine daca vrei sa te sprijini pe dansii, cand colo...te angajezi intr-o cadere libera.
Pana la urma, am luat loc fix pe varful antenei. Admiram de acolo intreg furnicarul si ma bucuram de linistea care ma insotea. De atunci, mi-am spus ca nu o sa mai las nimic sa ma atinga, poate doar vantul.
Eram o pasare.

3 comentarii:

  1. Evo,visezi cam mult.am impresia ca ai luat la bord inainte sa scrii jurnalul.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, recunosc. numai asa scriu! :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumoasa este comparatia nori/oameni. Pentru ca si oamenii sunt catodata ca norii, bagi mana prin ei si nu gasesti nimic!

    RăspundețiȘtergere